Evenimente, noutăți

Acces gratuit la biblioteca digitală Cambridge

 

Biblioteca Universității din Cambridge oferă accesul gratuit și deschis la colecțiile ei digitale tuturor utilizatorilor de Internet. Lansată în anul 2011, aceasta bibliotecă a înregistrat peste 20 milioane de vizualizări de obiecte digitale. În parteneriat cu Google Arts and Culture, au fost digitizate peste 50000 de obiecte (sursa: lista de discuții biblos).

Biblioteca digitală a Universității din Cambridge cuprinde aproape 10 milioane de documente dintre care: lucrările lui Sir Isaac Newton, obiecte de patrimoniu, hărți, jurnale, manuscrisele lui Darwin, opere de artă chineză și japoneză etc. Biblioteca Universității din Cambridge depune eforturi pentru a-și deschide colecțiile cât mai larg posibil, publicului de pretutindeni, în scop de cercetare, educație sau simplă curiozitate (sursa: Cambridge Digital Library)