Managementul referințelor bibliografice

Biblioteca Universității "Dunărea de Jos" din Galați folosește, promovează și încurajează utilizatorii să experimenteze instrumentele software dedicate managementului referințelor bibliografice (manageri de referințe). La sfârșitul anului 2013, BUDJG anunța lansarea primelor ghiduri video legate de lucrul cu softurile dedicate managementului referințelor (Zotero). Acțiunea a continuat și în anul 2014 cu Mendeley. Ghidurile video analizează cele patru etape ale procesului de gestionare a referințelor: colectarea, organizarea, citarea, partajarea.

Fiecare etapă este importantă și vă ajută să luați decizii în alegerea unuia dintre softuri sau cum vreți să îl folosiți (poate doar pentru a gestiona referințele, iar scrierea lor în textul lucrării să o faceți manual). Vă invităm să parcurgem împreună următoarele instrumente software de management al referințelor bibliografice: 

Mendeley

Zotero

EndNote online

 
De ce ați alege un manager de referințe?
  • pentru a crea o bibliotecă digitală proprie prin salvarea rapidă a documentelor online pe care le puteți citi direct în aplicație (Mendeley este cel mai recomandat);
  • pentru a organiza referințele salvate în dosare, similar cu Windows Explorer;
  • pentru a atribui propriile cuvinte cheie care ajută la regăsirea mai rapidă a referințelor din biblioteca digitală;
  • pentru a economisi timp când redactați o lucrare, prin inserarea din 2 click-uri a citărilor și generarea automată a bibliografiilor.
 
Ce poate face un manager de referințe?
  • salvează și păstrează referințele în cadrul unei biblioteci digitale pe desktop sau online (într-un cont web);
  • organizează referințele în dosare și prin atribuirea de etichete proprii;
  • gestionează PDF-urile și legăturile Internet pentru referințele online;
  • facilitează citirea PDF-urilor, evidențierea textului de interes și adăugarea de note personale, direct în aplicația desktop (Mendeley este cel mai recomandat);
  • mijlocește citarea referințelor și generarea automată a bibliografiei prin alegerea unui stil de citare agreat (fiecare manager vine la pachet cu o bibliotecă proprie de stiluri de citare);
  • permite partajarea referințelor cu persoane care împărtășesc aceleași interese de cercetare;
  • facilitează crearea de biblioteci de referințe colaborative.
 
Cum funcționează un manager de referințe?
  • extrage informațiile bibliografice din resursele online, prin intermediul unui plugin pentru web;
  • facilitează organizarea referințelor în dosare, subdosare și cuvinte-cheie proprii;
  • permite citarea referințelor și elaborarea automată a bibliografiei în editorul de text, prin intermediul unui plugin pentru Word;
  • referințele și bibliotecile digitale create pot fi partajate în cadrul unor proiecte.
 
Generatoarele de citări

Ajută utilizatorii să genereze automat citări și bibliografii după un anumit format bibliografic pe care le pot integra ulterior într-un document.

Redăm mai jos lista instrumentelor care se încadrează în această categorie: