Căutarea informațiilor

Bibliografia de curs cuprinde o listă de titluri de cărți și articole de reviste recomandate de profesor. Reprezintă un start bun pentru căutarea de informații de calitate și relevante. Bibliografiile de curs pot fi exhaustive (liste mai lungi de publicații care acoperă domeniul în care se încadrează disciplina) sau selective (liste scurte conținând cele mai relevante publicații).

Aparent, interpretarea unei bibliografii poate fi dificilă. Fiecare referință bibliografică face referire la titlul unei resurse care poate fi o carte, un capitol de carte sau un articol de revistă. Care este diferența dintre ele? Vă oferim câteva indicii. 

O referință bibliografică legată de titlul unei cărți conține:

  • autorul (autorii);
  • titlul;
  • locul de publicare;
  • editura;
  • data de publicare.

Exemplu de referință bibliografică

MABRY, Celia Hales (ed.). Philosophies of reference service. New York ; London : The Haworth Press, 1997.


O referință bibliografică legată de titlul unui capitol de carte conține:

  • informații specifice legate de capitol (autori și titlu);
  • informații legate de publicația-gazdă, cartea (autori, titlu, loc, editură, anul);
  • localizarea capitolului în cadrul publicației-gazdă (intervalul de pagini).

Diferența dintre referința pentru carte și cea pentru capitol de carte stă în plasarea prepoziției În între detaliile capitolului și cele ale cărții.

Exemplu de referință bibliografică

BULUȚĂ, Gheorghe. Biblioteconomie românească: de la începuturi până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. În: REGNEALĂ, Mircea (coord.), Tratat de biblioteconomie, vol. I: Biblioteconomie generală. București : Editura ABR, 2013, p. 389-422.


O referință bibliografică legată de titlul unui articol de revistă conține:

  • autorul (autorii) articolului;
  • titlul articolului;
  • titlul revistei;
  • anul publicării;
  • volumul revistei;
  • numărul (fascicula);
  • paginile articolului.

Pentru articolele din revistele online se precizează în plus data accesării și adresa Internet sau DOI-ul. Menționarea prepoziției În, înainte de titlul revistei, este opțională.

Exemplu de referință bibliografică

ARLITSCH, Kenning ; GRANT, Carl. Why So Many Repositories? Examining the Limitations and Possibilities of the Institutional Repositories Landscape. Journal of Library Administration [online]. 2018, vol. 58, nr. 3, p. 264-281 [accesat la: 9 mai 2020]. Disponibil la: doi: 10.1080/01930826.2018.1436778.


Pentru mai multe detalii legate de formatul referințelor bibliografice pentru alte tipuri de surse de informare, răsfoiți secțiunea stiluri de citare.

Verificarea titlurilor din bibliografia de curs se face prin intermediul cataloagelor bibliotecii (tradiționale și online).

Dacă o publicație nu este în colecțiile bibliotecii noastre, studenții și profesorii pot interoga catalogul colectiv ROLiNeST, ulterior, apelând la serviciul de împrumut interbibliotecar .